Marian Mihail Călin

Absolvent al Universității Politehnica București în anul 1996, Marian Mihail Călin și-a început cariera profesională ca inginer în cadrul Depoului Roșiori. De-a lungul timpului a ocupat mai multe funcții de conducere printre care amintim : șef depou coordonator Roșiori; șef depou coordonator București-Triaj; dispecer central circulație; șef proiect; șef serviciu documentații tehnice, modernizare material rulant în cadrul CFR Marfă, Director Tehnic; Director Adjunct; Director S.C. CFR IRLU S.A. (filiala CFR Marfă având ca obiect de activitate întreținerea, reparația și modernizarea locomotivelor), Director al Autorității de Siguranță Feroviară Română (ASFR) din cadrul AFER, Director General Adjunct la SNTFM CFR MARFĂ S.A. si Director General Adjunct al Autorității Feroviare Române – AFER. În anul 1997 a absolvit cursurile Universității Politehnica București (studii aprofundate) în cadrul Facultății de Mecanică – specializarea Tribologie iar în anul 2014 a obținut titlul științific de Doctor în științe inginerești cu teza „ Contribuții privind studiul fenomenelor de contact roata-șină la vehiculele feroviare”.  În prezent este Director General al AFER.